Pătrăţica şi limitele ei blestemate!

Mi-a ieşit în cale acest boutique.

DA, ESTE ADEVĂRAT, OMUL SFINŢEŞTE LOCUL!
Aici am simţit ceva mai mult, omul păsător şi-a depăşit marginile pătratului său şi a extins o aromă de frumos către ceilalţi, pentru ceilalţi. A modificat urâtul în frumos şi a dat un minunat exemplu!
Exemplul Este Exemplar! Este ca o îmbrăţişare către ceilalţi!

                                              (foto partidulrevoltatroman)
Poate este un gest relativ şi aparent mic, neînsemnat, mă refer la faptul că a modificat tabla seacă pe care scrie strada Mihai Eminescu cu o plăcuţă cochetă în stilul exterior al designului plăcut, propriu. Nu vreau să-i fac reclamă, dar imaginea mi-a bucurat ochiul, am tresărit, am fost impresionat şi nu am putut să nu vă împărtăşesc şi vouă ceea ce am gândit. Când merg pe stradă am învăţat să mă bucur de ceea ce văd frumos în jur şi să mă revolt de ceea ce văd urât!
Ce contrastantă este această imagine cu cea a gardurilor ce le-am văzut în jurul unor vile somptuoase, garduri la care au fost adăugate cioburi  mari, ascuţite şi tăioase de sticlă, arme letale împotriva infractorilor! Acolo pătrăţica greu se mai poate demola. Sufletele acestor oameni sunt închise, prigonite, mohorâte. Comportamentul nostru arhitectural este oglinda sufletului nostru, este mesajul pe care vrem să-l transmitem, este faţa noastră!!

 (această imagine este preluată de pe blogdebucuresti)                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              

Suntem îngrădiţi de propriile noastre limite, de ziduri groase pe care le-am creat ca scut de apărare, zidire din cărămizi de tristeţe şi de dezamăgire şi care ne-au şi fost adăugate de oamenii nesimţitori, cei care se laudă că ştiu ce este bine pentru tine, care spun bine este să... , bine este să... Ne-am însingurat, am devenit lupi sălbatici, am devenit sceptici şi pesimişti, privim cu teamă şi ură în jur, interpretăm şi decodificăm toate mesajele ce vin spre noi, bolnavi de paranoia, de scenarii, de teamă. Ne strângem la piept averi de familie mai mici sau mai mari, zgârciţi în adânc şi falşi în dărnicia exterioară de faţadă a nimicurilor care le împărţim cu fast în lumina reflectoarelor, de pe soclul indiferenţei subtile, mascate.
Trăim fără să ne dăm seama, fără să simţim scurgerea vieţii, a timpului, singuri, în această pătrăţică creată de noi singuri, dar la care pun umerii şi alţii, definită şi clădită de drepturile pe care le avem, de egoismul sădit în inimile noastre de mici copii, de principiile care ne ţin încătuşaţi, amorţiţi, răi, singuri.
Propun să facem un prim pas, chiar dacă este mic, cu frică multă şi ţinându-ne bine de pereţii clădiţi de noi ai pătratului ce ne înconjoară, ce ne striveşte.
Hai să păşim afară!
Apoi când vom mirosii aurul şi parfumul aerului curat din exterior, al cerului albastru, al libertăţii iubirii de oameni, al veşniciei, al frăţiei, al milei, al smereniei, al dărniciei, al frumosului, al DUMNEZEULUI VIU ŞI ADEVĂRAT, vom fărâma pătrăţica ca pe un idol de pământ, un idol interior, un idol ce ne înnourează şi înlănţuieşte sufletul şi mintea şi inima, ca un văl, ca un maţ gros şi puroios prin care nu străbate LUMINA.
Hai să întindem o mână către aproapele noastru, să strivim limitele cunoscute.
Hai să facem primul pas, iar celălalt văzându-ne va ieşi şi el şi va face şi el un pas...
Hai să facem primul pas spre moartea păcatului!
Şi poate lumea nu va fi mai bună, dar noi am incercat şi am luptat şi am reuşit!!!

Doamne Ajută!