miercuri, 18 ianuarie 2012

AM DEVENIT PERICULOS! AM DEVENIT UN PROST PERICULOS!


La prima vedere, diferenţa dintre săturat şi saturat este de o căciuliţă ce pluteşte discret pe a doua literă. Dar când îmi analizez starea de spirit, simt că atunci când îmi sună “săturat” în mine şi în minte, mi se face „lehamite”adică simt o senzaţie de cădere în jos, de întristare, de deznădejde, de răceală, iar când mă simt “saturat” este o cu totul altă senzaţie, o senzaţie diferită, o senzaţie opusă, este o senzaţie de fierbinţeală, de ridicare, de “explozie”.
Dacă suprapun cuvântul saturat cu săturat, doar căciuliţa ar trebui să tresalte să vibreze împreună cu sufletul meu, pentru că, cuplarea lor ar fi imperfectă. Dar, după această suprapunere ca şi un întrerupător acţionat cu delay, în interiorul meu se face melanjul rapid, cocktailul brownian, dintre lehamite şi explozie, şi totul devine, se transformă, erupe ca şi atunci, când reacţia devine atomică!!!
Asta simt în fiecare zi, din ultimele zile, de parcă ar fi ultimele zile ale Ţării, ale Patriei, ale Neamului nostru, ale României şi ale Românului.
Sunt un român simplu care mă simt saturat şi săturat, de minciună, de panică, de angoasă, de manipulare, de frică, de uneltiri, de secretizare, de scenarii, de prorociri, de sinteze, de presimţiri, de răutate, de mitocănie, de nesimţire, de violenţă, de foame, de sărăcie, de habotnicie, de mândrie, de intoleranţă, de dispreţ, de smintire, de bogăţie, de ecumenism, de globalizare, de oprimare, de deprimare, de nebunie, de servilism, de nepotism, de trunchiere, de ordine, de întuneric, de frig, de naivitate, de tăcere, ..., de PROSTIE.
Asta am simţit şi astăzi când a trebuit să zapp-uiesc cu telecomanda canalele tv, ca să aflu o informaţie completă, coerentă, întreagă, după întâlnirea de la guvern, a premierului cu opoziţia şi am înţeles, cu telecomanda în mână, am înţeles că slalomul rapid pe care l-am făcut animalic din reflex printre prosturi, a declanşat ceva mai mult, ca şi atunci când ai trecut hopul de la a şofa cu însoţitor la a şofa singur câteva sute de kilometrii, am înţeles că am intrat într-o normalitate falsă, narcotică, de spectator iscusit, adaptat perfect la mediul creat virtual, la realitatea virtuală manipulantă, culegător perfect al informaţiei complete, deţinător al cifrului, al codurilor de traducere şi selectare. Deci am devenit brusc din papagalul, mascota, păpuşa, marioneta unor manipulatori ascunşi în spatele holdingurilor, televiziunilor şi presei de orice fel, un „monstru lacom, avid de valoarea de adevăr a informaţiei! Iar informaţia a început să palpite să transpire, să se dilate, ca şi sărmăluţele într-o oală minune! Am văzut brusc cum vălul s-a rupt, cum Lumina m-a orbit şi am înţeles cât de departe au ajuns ei cu ... nu găsesc cuvântul care să reunească calităţile negative ale acestor indivizi, deci spun simplu  CÂT DE DEPARTE AU AJUNS CU RĂUTATEA!!!
AM DEVENIT O OALĂ MINUNE SUB CARE FLĂCĂRILE AU ÎNCINS TABLA!
AM DEVENIT O BOMBĂ CU CEAS!
AM DEVENIT PERICULOS!
SUNT CONŞTIENT CĂ AM DEVENIT UN PROST PERICULOS!
SUNT CONŞTIENT CĂ CEI DEŞTEPŢI” AU ÎNCEPUT SĂ SE TEAMĂ, PENTRU CĂ NU SUNT SINGURUL PROST PERICULOS !!!
SUNT CONŞTIENT CĂ SUNTEM MULŢI! PUŢINI AM FOST, DAR ACUM MULŢI AM RĂMAS!!!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!
HAI ROMÂNE! DEŞTEPTAREA!
DOAMNE AJUTĂ!!!