Stăteam privind în cadă de pe marginea ei, de parcă eram sus pe coastă privind marea care se sparge furioasă de stânci... apa curgea lent. Eram plecat în trecut, copil fiind scufundam bureți mari de baie sau mașinuțe cu aer sub capotă, imaginând submarine care atacau nave de luptă, bărcuțe din plastic, forme de nisip...
Venită repede prin surprindere Maria mea privește în cadă:
-Tati unde este peștele?
-Peștele venit pe conductă?
-Da! S-a dus? și pleacă râzând...
...Imagine fugară îmi trece prin fața ochilor, să fie '80? '85? nu parcă eram mai mici. Tata adusese o pungă cu pești mari, înghețați inerți. Sub apa rece a chiuvetei am simțit mișcare. În câteva secunde cada era ca un acvariu de ... ca acum de Carrefour... peștii mari ca un stol se adunau când în stânga când în dreapta...
priveam fascinați viața de dincolo de moarte de gheață. Ochii lor sticloși erau triști ... îi trezisem din somnul lor către tigaie...
Mi-am pus un pahar cu pepsi rece din sticla de doi jumate... ce gust diferit total de celelalte sticle ... gustul mă gâdilă atent prin papile scormonind trecutul negru și vechi, parcă ar fi sticluțele mici de sticlă răsucită, cu sigla fascinantă, recipiente de fericire lunară sau trimestrială, marfă de contrabandă în negura comunismului trecut.
Cred că dacă m-aș fi întâlnit în acele zile cu sticla asta de doi jumate în bucătărie aș fi rămas consternat ca piratul în fața comorii cu galbeni, ca băieții din filmele lui Tarantino când deschideau diplomatul cu dolari care privit din spate de spectator, le lumina ca aurul galben în bătaia soarelui fața, ca lampa de interogatoriu a fericirii de plastic... iar dacă vedeam atașată și sticla de apă Bucovina gratis totul ar fi devenit abstract ca în zona fraților Strugațki...
(precizez că această scenă nu constituie reclamă la pepsi ci la vremurile pe care lumea le regretă)
Doamne Ajuă!
Venită repede prin surprindere Maria mea privește în cadă:
-Tati unde este peștele?
-Peștele venit pe conductă?
-Da! S-a dus? și pleacă râzând...
...Imagine fugară îmi trece prin fața ochilor, să fie '80? '85? nu parcă eram mai mici. Tata adusese o pungă cu pești mari, înghețați inerți. Sub apa rece a chiuvetei am simțit mișcare. În câteva secunde cada era ca un acvariu de ... ca acum de Carrefour... peștii mari ca un stol se adunau când în stânga când în dreapta...
priveam fascinați viața de dincolo de moarte de gheață. Ochii lor sticloși erau triști ... îi trezisem din somnul lor către tigaie...
Mi-am pus un pahar cu pepsi rece din sticla de doi jumate... ce gust diferit total de celelalte sticle ... gustul mă gâdilă atent prin papile scormonind trecutul negru și vechi, parcă ar fi sticluțele mici de sticlă răsucită, cu sigla fascinantă, recipiente de fericire lunară sau trimestrială, marfă de contrabandă în negura comunismului trecut.
Cred că dacă m-aș fi întâlnit în acele zile cu sticla asta de doi jumate în bucătărie aș fi rămas consternat ca piratul în fața comorii cu galbeni, ca băieții din filmele lui Tarantino când deschideau diplomatul cu dolari care privit din spate de spectator, le lumina ca aurul galben în bătaia soarelui fața, ca lampa de interogatoriu a fericirii de plastic... iar dacă vedeam atașată și sticla de apă Bucovina gratis totul ar fi devenit abstract ca în zona fraților Strugațki...
(precizez că această scenă nu constituie reclamă la pepsi ci la vremurile pe care lumea le regretă)
Doamne Ajuă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu