De când cu evenimentele groaznice din Japonia, televiziuni și radiouri își pun întrebări existențiale:
Ar trebuie să ne fie frică de Dumnezeu? Există Dumnezeu? De ce îngăduie astfel de lucruri? De ce trebuie să avem un Dumnezeu de care să ne fie frică?
Eu unul vă spun că mie îmi este mai frică de oameni, de semeni, de frică în adevăratul sens al cuvântului frică, ca: Stare de adâncă nelinişte şi tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar (dacă mergem lа DEX ), sau mai exact aș spune, stare de neliniște pe care omul o creează în jurul lui tocmai din cauza dualității interioare pe care o deține, balanța binelui și răului și a lipsei lui de discernământ în alegerea binelui în fața răului.
Exemplul clar apărut zilele acestea și mediatizat este cazul domnului Csibi Barna (lider se pare al gărzii secuiești) care a judecat și spânzurat în fața unei audiențe formată mai mult din copii, pe Avram Iancu, catalogat de el ca fiind criminal împotriva umanității și genocid. Astfel de acțiuni fără discernământ pot provoca tensiune și chiar duce la acte necugetate din partea unor naționaliști extremiști. Sunt păreri care afirmă chiar, că de fapt, acțiunea, ar fi o conspirație care să provoace tulburare și reacțiune din partea unor naționaliști sau o altă deturnare a atenției de la alte evenimente interne mai importante.
Eu cred totuși că la unii sângele începe să fiarbă, de aceea au ieșiri de acest gen! Îmi este greu să cred că sunt folosiți pentru diversiuni.
Ar trebuie să ne fie frică de Dumnezeu? Există Dumnezeu? De ce îngăduie astfel de lucruri? De ce trebuie să avem un Dumnezeu de care să ne fie frică?
Eu unul vă spun că mie îmi este mai frică de oameni, de semeni, de frică în adevăratul sens al cuvântului frică, ca: Stare de adâncă nelinişte şi tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar (dacă mergem lа DEX ), sau mai exact aș spune, stare de neliniște pe care omul o creează în jurul lui tocmai din cauza dualității interioare pe care o deține, balanța binelui și răului și a lipsei lui de discernământ în alegerea binelui în fața răului.
Exemplul clar apărut zilele acestea și mediatizat este cazul domnului Csibi Barna (lider se pare al gărzii secuiești) care a judecat și spânzurat în fața unei audiențe formată mai mult din copii, pe Avram Iancu, catalogat de el ca fiind criminal împotriva umanității și genocid. Astfel de acțiuni fără discernământ pot provoca tensiune și chiar duce la acte necugetate din partea unor naționaliști extremiști. Sunt păreri care afirmă chiar, că de fapt, acțiunea, ar fi o conspirație care să provoace tulburare și reacțiune din partea unor naționaliști sau o altă deturnare a atenției de la alte evenimente interne mai importante.
Eu cred totuși că la unii sângele începe să fiarbă, de aceea au ieșiri de acest gen! Îmi este greu să cred că sunt folosiți pentru diversiuni.
Nu înțeleg de ce turcii sunt atât de prietenoși cu românii, mai ales că acum sunt foarte mulți, sunt o etnie destul de serioasă. Să iasă în stradă de ziua Turciei și cine știe ce să facă din Ștefan cel Mare și Sfânt sau altul ca el, care a tăiat la turci ca la spicele de grâu???
Sașii ar trebui să ne urască mult mai mult și dimpotrivă au fost ca frații noștrii în Ardeal, și și-au lăsat și gospodăriile și acareturile moștenire când au plecat în Germania (multe au ajuns la țigani).
Cred că ungurii au totuși o problemă! Excesele lor sunt ciudate !!! Eu sunt revoltat de modul lor de a pune problema.
Bunicul meu care este un sfert maghiar și fiind căsătorit pe vremuri cu o unguroaică, prieten foarte bun cu foarte mulți dintre ei îmi povestea cu vocea îndurerată, cum în al doilea război mondial, în Turda parcă, maghiarii tăiaseră capul unui român și jucau fotbal cu el… Deci satana lucrează… Bunicu însuși putea să-i urască și pe români și pe maghiari pentru că a fost nedreptățit de ambele popoare. A luptat în armata maghiară, apoi când a fost față în față cu românii, a dezertat și a luptat pentru armata română pentru că aici s-a născut, aici avea familia, aici lupta fratele lui geamăn, care lupta pentru români și care a murit în Tatra lа final de război. Deci totul depinde foarte mult, de caracterul omului.
Doamne Ajută să fim mai buni ca ei și să nu ne supere că imediat ajungem la Budapesta peste ei!
Am să vă spun acum de ce ar putea Bunicul meu să urască ambele nații? Pentru că nici una nu a fost de acord să-i acorde drepturi de veteran de război acum în anii 2000 ai civilizației și globalizării. Ungurii l-au trimis la români să-și ceară drepturile iar românii la unguri și vorba aia fratele lui geamăn, Dumnezeu să-l odihnească, un Erou!, a murit in Tatra pentru țărișoara asta. A fost ciuruit sită cu mitraliera de nemți, de nimeni nu știe pe unde îi zac osemintele. Doar un coleg de arme a văzut scena și a povestit-o mai departe.
Sunt revoltat și că în Ardeal mi se vorbește ungurește chiar dacă eu nu știu, că sunt privit ca un străin în țara mea, că mic fiind și trăind lângă ei, vorbeau în altă limbă în fața mea și eu nu înțelegeam; și că fiind la ei în țara lor se comportau superior și ciudat.
Dragul meu Csibi Barna, Avram Iancu și Horia sunt pictați în Biserici din cele mai vechi timpuri (fără cunună nefiind canonizați) de ce vrei tu să ne schimbi mentalitatea nouă și copiilor noștrii? Ar trebui să fiți mândrii că sunteți români trăind în România, apoi să fiți mândrii că sunteți maghiari!
Sașii ar trebui să ne urască mult mai mult și dimpotrivă au fost ca frații noștrii în Ardeal, și și-au lăsat și gospodăriile și acareturile moștenire când au plecat în Germania (multe au ajuns la țigani).
Cred că ungurii au totuși o problemă! Excesele lor sunt ciudate !!! Eu sunt revoltat de modul lor de a pune problema.
Bunicul meu care este un sfert maghiar și fiind căsătorit pe vremuri cu o unguroaică, prieten foarte bun cu foarte mulți dintre ei îmi povestea cu vocea îndurerată, cum în al doilea război mondial, în Turda parcă, maghiarii tăiaseră capul unui român și jucau fotbal cu el… Deci satana lucrează… Bunicu însuși putea să-i urască și pe români și pe maghiari pentru că a fost nedreptățit de ambele popoare. A luptat în armata maghiară, apoi când a fost față în față cu românii, a dezertat și a luptat pentru armata română pentru că aici s-a născut, aici avea familia, aici lupta fratele lui geamăn, care lupta pentru români și care a murit în Tatra lа final de război. Deci totul depinde foarte mult, de caracterul omului.
Doamne Ajută să fim mai buni ca ei și să nu ne supere că imediat ajungem la Budapesta peste ei!
Am să vă spun acum de ce ar putea Bunicul meu să urască ambele nații? Pentru că nici una nu a fost de acord să-i acorde drepturi de veteran de război acum în anii 2000 ai civilizației și globalizării. Ungurii l-au trimis la români să-și ceară drepturile iar românii la unguri și vorba aia fratele lui geamăn, Dumnezeu să-l odihnească, un Erou!, a murit in Tatra pentru țărișoara asta. A fost ciuruit sită cu mitraliera de nemți, de nimeni nu știe pe unde îi zac osemintele. Doar un coleg de arme a văzut scena și a povestit-o mai departe.
Sunt revoltat și că în Ardeal mi se vorbește ungurește chiar dacă eu nu știu, că sunt privit ca un străin în țara mea, că mic fiind și trăind lângă ei, vorbeau în altă limbă în fața mea și eu nu înțelegeam; și că fiind la ei în țara lor se comportau superior și ciudat.
Dragul meu Csibi Barna, Avram Iancu și Horia sunt pictați în Biserici din cele mai vechi timpuri (fără cunună nefiind canonizați) de ce vrei tu să ne schimbi mentalitatea nouă și copiilor noștrii? Ar trebui să fiți mândrii că sunteți români trăind în România, apoi să fiți mândrii că sunteți maghiari!
Frica față de Dumnezeu?! eu cred că este de fapt frica față de noi, de păcatele noastre, de răul acumulat în noi, frica de o pedeapsă pe care singuri ne-o dăm inconștient.
Frica, odată cu Noul Testament, prin faptul că Iisus a luat asupra lui păcatele strămoșești, s-a transformat în iubire. Eu cred că trebuie să ne fie frică de Dumnezeu așa cum ne este frică de soție. Sentimentul ar trebui să fie același, ca atunci când nu-ți înșeli soția de frică: de frică ca respect și ca iubire, ca și curaj de a alege ceea ce este bine, de a discerne, cu toate că răul și păcatul este tentant, mai plăcut, mai ușor de făcut.
Frica față de Dumnezeu mai poate fi și frica ca admirație și ca supunere în fața măreției, în fața necuprinsului, în fața absolutului și perfecțiunii. În rugăciunea de Duminică spunem că inima se bucură și se desfătează când stau și cuget, cum că numai Tu Însuți ești Dumnezeu Atotsfânt, Atotînțelept, Atotputernic, Necuprins încât nici o bunătate și nici o mărire nu-ți lipsește.
Cum oare ar fi viața fără obstacole, necazuri, căderi? Nu ar fi oare monotonă? Nu l-am uita pe Dumnezeu?
Fără un drum greu pe stânci abrupte, ar exista oare odihna la final de drum și mulțumirea sufletească a reușitei? Întrebări sunt multe, iar răspunsuri tot multe, important este să nu cădem în deznădejde sau în ispita de a ne crede dumnezei.
Eu nu cred, că Dumnezeu care este definiția bunătății, poate provoca rău creațiilor sale, copiilor săi!
Undeva eu cred că tot omul este de vină și bine-nțeles lupta continuă și neobosită a diavolului!
Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului ci îndreptarea sa!
Dumnezeu nu ne vrea nici proști și nici fricoși!
Frica, odată cu Noul Testament, prin faptul că Iisus a luat asupra lui păcatele strămoșești, s-a transformat în iubire. Eu cred că trebuie să ne fie frică de Dumnezeu așa cum ne este frică de soție. Sentimentul ar trebui să fie același, ca atunci când nu-ți înșeli soția de frică: de frică ca respect și ca iubire, ca și curaj de a alege ceea ce este bine, de a discerne, cu toate că răul și păcatul este tentant, mai plăcut, mai ușor de făcut.
Frica față de Dumnezeu mai poate fi și frica ca admirație și ca supunere în fața măreției, în fața necuprinsului, în fața absolutului și perfecțiunii. În rugăciunea de Duminică spunem că inima se bucură și se desfătează când stau și cuget, cum că numai Tu Însuți ești Dumnezeu Atotsfânt, Atotînțelept, Atotputernic, Necuprins încât nici o bunătate și nici o mărire nu-ți lipsește.
Cum oare ar fi viața fără obstacole, necazuri, căderi? Nu ar fi oare monotonă? Nu l-am uita pe Dumnezeu?
Fără un drum greu pe stânci abrupte, ar exista oare odihna la final de drum și mulțumirea sufletească a reușitei? Întrebări sunt multe, iar răspunsuri tot multe, important este să nu cădem în deznădejde sau în ispita de a ne crede dumnezei.
Eu nu cred, că Dumnezeu care este definiția bunătății, poate provoca rău creațiilor sale, copiilor săi!
Undeva eu cred că tot omul este de vină și bine-nțeles lupta continuă și neobosită a diavolului!
Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului ci îndreptarea sa!
Dumnezeu nu ne vrea nici proști și nici fricoși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu