DESCHIDERE

ACUM SCRIU ÎNCEPUTUL.

ÎNCEPUTUL ESTE UN PASAJ DIN SCRIERILE MELE:

"Cu tot dormitul meu pe canapea m-am trezit la șase cu un zâmbet pe buze, zâmbetul l-am continuat citind câteva rânduri dintr-o carte, apoi l-am continuat luând micul dejun in fuga de dimineațâ spre grădiniță. Ca la un semn muzical de trompete și ritm cadențat de tobe, masa neagră a pietonilor traversează bulevardul. Rapidă, buburuza asta neagră, pătată de rozul și moveul rucsacilor și hăinuțelor made in china a copiilor de grădiniță, se adună, se contopește și se destramă rapid. Ce generații! Adulți aplatizați aparent, îmbrăcați în negru și gri, cu fețe obosite aparent și copii din noua generație cu zâmbete obosite de trezirea forțată prea devreme, barbeiuri și hellokittyuri, sau puberi hanne și highscule, modele și emouri, ochelariști și culturiști de toate felurile care aduc totuși ceva nuanțe zărite doar cu lupa, un pic de roșu și câteva nuanțe din curcubeu, ca fațetele ochiului de libelulă, dar văzute doar atent prin microscop. Dar de la depărtare buburuza tot neagră și cu buline roz rămăne, ca și conștiința noastră perimată de români nemulțumiți.  Pentru că totul este o aparență. Aglomerația asta de icre negre are în interior un amalgam de mici dictatori, mici tartori, mici turnători fără scrupule, mici bestii manipulatoare, mici moștenitori ai vremurilor apuse, amestecați cu sfinți, cu postitori, cu cuminți, cu revoltați pe care nimeni nu va putea să le deschidă dinții nici cu ranga, pentru că dacă cineva va reuși, va fi un strigăt ca al unei fiare rănite, încolțite, prinsă în lanțurile nerupte ca și legăturile din formulele compușilor chimici. Mai departe zâmbetul pierdut mi-a revenit și la asta probabil contribuie și produsul relativ perfect al celor de la Guerilla chiar așa incompleți cum sunt ei astăzi fără Dobro, spumă frumoasă și dulce pe cafeaua tare a lui Vântu. Da, zâmbetul mi-a revenit la ultimul stop, un strop pe care îl beau cu nesaț, unde în dreapta mea într-o mașină, după un tânăr serios se vedea în dreapta o mânuță pe o carte. O cineva, ghemuită pe scaunul din dreapta, nu pierdea timpul, citea atentă o carte, nu un ipad, nu un mac, nu un laptop, nu de pe un gadget incert, nu de pe ziare agățate pe umerașele stoarse și vlăguite din intersecții, de pe umilii aceștia care spală weceul sufletelor noastre cu hârtie pătată cu scârbă, hrană cangrenoasă și însângerată a poftelor nesatisfăcute, hămesite, primare, manele scrise pe hârtie subțire cu cerneală subțire. La școală zâmbetul mi-a pierit din nou, lipsa unei mâini de antiderapant, lângă intrare subțiază rândul mamelor și copiilor lăsând timp de glume și cafele în cancelarie. Cercul magic al peisajului din jurul acestei mici pușcării păzite cu strășnicie de bodyguarzi este îmbogășit de băiețașii bine crescuți și fițoși care plantează peturile și ambalajele într-un ritm diabolic și șmecheresc în tufele plânse și oropsite, devenite suport de artă autohtonă, huliganică. Pe jos, năclăite cu noroi și zăpadă murdărită de scrum și un mehlem grețos gunoaiele plutesc într-o horă barbară. Esența tristeții mele rămâne totuși blocată pe bucățile de pâine, de sandwisuri, de jumătăți de mere, de brânză, de carne muncită de cei care ar trebui să le fie părinți, bucăți înșirate și întoarse în țărână fără atingerea scopului a finalității creației, a folosinței..."

DOAMNE AJUTĂ!!!