vineri, 28 ianuarie 2011

Metode

Așa vom numi soluțiile, ideile, tehnicile pe care le vom propune sau le vom împărtăși, chiar dacă ele vin din țări străine sau le-am auzit și le-am preluat din gură în gură pentru că sunt soluții care ne inspiră, soluții care sunt modele demne de urmat. Tot aici aș vrea să ne împărtășim experiențe, senzații vizuale, gesturi nobile, momente impresionante, scene sufletești care ne aduc zâmbetul pe buze așa cum aroma primăverii și mirosul suav de ghiocei îți schimbă și îți netezesc, asperitățile gândului, îți înviorează trupul (oare înviorează vine de la viorea, viorele?! :) )

În concluzie, vor fi REVOLTE și METODE! Pentru că dacă primele ne macină nervii, celelalte ne încântă și muzicalizează sufletul și trupul!

Prima metodă:
-Vrem drumuri, trotuare, asfalt, beton, piatră curate? (cum se spune? Să mănânci de pe jos ca de pe fața brodată și scrobită de pe masă? ca în Franța, Italia, Germania, Elveția, ... să ne plimbăm și să ne bucurăm că nu avem nici măcar urme de praf pe pantofi, atunci reclamații pe cei care își aruncă molozul pe geam, pe cei care aruncă sacii de gunoi la colțul blocului, pe cei care lucrează în construcții fără protecție, atenționați copii care scapă discret ambalajele din mână pe stradă, porcii care aruncă petul și conserva de bere pe geam, vacile care golesc scrumierele pe geamul mașinii. Urlați după ei, fugăriții în trafic, speriații să creadă că suntem nebuni! Transfigurați-vă chipurile în dragoni, în zmei, în balauri!!!
Doamne Ajută!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu